Chiolhanuri cu procurori și judecători organizate în baza de antrenament a Jandarmeriei! Muzica era asigurată de orchestra Internelor, iar jandarmii erau ”reprofilați” ca ospătari (RECHIZITORIU)

Chiolhanuri cu procurori și judecători organizate în baza de antrenament a Jandarmeriei! Muzica era asigurată de orchestra Internelor, iar jandarmii erau ”reprofilați” ca ospătari (RECHIZITORIU)
Sursa foto - caracter ilustrativ: Facebook
Publicat: 17/07/2020, 19:43
Actualizat: 06/04/2021, 18:58

Fostul comandant din Jandarmeria Română, trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru cămătărie și delapidare, obișnuia să organizeze ospețe la care participau șefi din cadrul Ministerului de Interne, judecători, procurori, ofițeri DIPI, dar și oameni de afaceri. În același timp, comandantul cămătar ar fi furat, de la serviciu, sute de litri de motorină și îi transformase pe unii dintre subalterni în adevărate slugi, pe care îi lua acasă și îi punea să-i facă curățenie.

Fost comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei (U.M. 0260 Bucureşti), colonelul Marian Corcodel este cercetat penal încă din 2017, când procurorii DIICOT au demarat, pe numele lui, o anchetă care privea, în special, infracțiuni de cămătărie și delapidare.

Anchetatorii aveau informații potrivit cărora colonelul Corcodel obișnuia să dea bani cu dobândă, încă de prin anul 2015, când cămătăria nu era incriminată de lege.

În același timp, ajutat și de un ofițer al Direcției de Informații și Protecție Internă, desemnat tocmai să afle și să raporteze eventualele nereguli din structurile Jandarmeriei, Corcodel se transformase, după cum l-au caracterizat chiar procurorii care au instrumentat dosarul, într-un adevărat „vătaf”.

Potrivit rechizitoriului realizat de procurorii DIICOT, Marian Corcodel ar fi pus pe picioare un adevărat grup criminal organizat în care cooptase doi subalterini, Daniel Iancu Preoteasa și Georgică Adrian Băbănău dar și pe ofițerul DIPI care ar fi trebuit să stea cu ochii pe angajații Jandarmeriei, colonelul Octavian Cristescu.

Colonelul cămătar cerea și dobânzi de 30 la sută

Conform procurorilor, la momentul constituirii grupului crimina, Corcodel devenise deja cămătar și avea nevoie de cei trei pentru ca afacerea să meargă ca pe roate. Subalternii îi erau utili, în primul rând, pentru strângerea dobânzilor, în timp ce colonelul Cristescu nu trebuia decât să-i acopere afacerile. În acest sens, deși primea o mulțime de informații legate de comandantul Bazei de Administrare şi Deservire, ofițerul DIPI nu raporta mai departe.

Majoritatea celor pe care colonelul Corcodel îi împrumuta cu bani erau chiar subalterni ai acestuia, care trebuiau să plătească dobânzi care plecau de 10 la sută, dar ajungeau, în unele cazuri, la 30 la sută. În acest sens, ofițerul întocmea inclusiv acte de împrumut, în care era trecută suma finală, după calcularea dobânzii.

Ca un adevărat cămătar, Marian Corcodel nu avea niciun pic de milă pentru rău-platnici. Este cazul unui militar care s-a mutat, între timp, la Inspectoratul General de Aviație, pe conturile căruia un executor judecătoresc i-a impus poprire pe conturi.

În ce privește activitatea de cămătar a comandantului din Jandarmerie, aceasta nu s-ar fi rezumat doar la împrumuturile acordate militarilor din subordinea lui, care se ridicau, în general, la sume de ordinul câtorva mii de euro. Uneori, comandantul lua, cu titlu de garanție, cardul de salariu al celui înprumutat, de unde în unitatea militară apăruse expresia „ai cardul la Corcodel”, au mai arătar procurorii antimafia.

Acesta a dat bani cu dobândă și unor civili, iar unele dintre contracte au ajuns la diferite parchete. Ba mai mult, unul a fost instrumentat chiar de DNA, însă, cu toate că au privit infracțiuni de cămătărie, amenințare, șantaj și chiar dare de mită, au fost clasate în totalitate.

Corcodel aducea la petreceri orchestra Jandarmeriei

De altfel, Corcodel avea relații foarte bune atât cu șefii săi, care îi treceau cu vederea toate derapajele, dar și cu procurori, judecători și șefi cu funcții înalte în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit DIICOT, Marian Corcodel organiza, fără să aibă, de fapt, vreu drept, niște chiolhanuri de pomină la Complexul de pregătire, cazare și agrement ,,Felix Țopescu” din Băneasa, supranumit și „La Cavalerie”. Aici, spun anchetatorii, veneau procurori, judecători, ofițeri MAI, iar colonelul DIPI Octavian Cristescu era nelipsit.

„Nu este întâmplător că printre invitați se găseau ofițeri superiori cu funcții de conducere în aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne, magistrați – procurori și judecători, ofițeri de poliție cu funcții de comandă, administratori ai unor societăți comerciale, persoane din administrația publică locală, atât din municipiul București, cât și din județul Ilfov”, se arată în rechizitoriu.

Aceștia erau serviți la masă de ospătari angajați ai Jandarmeriei, iar uneori atmosfera era întreținută de orchestra unității.

Dar Marian Corcodel nu se transformase doar într-un cămătar. Procurorii care au întocmit rechizitoriul și l-au trimis în judecată au stabilit că acesta se transformase într-un adevărat „vătaf” și se Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei era moșia lui, iar subalternii niște iobagi pe care îi putea folosi după bunul lui plac. Astfel, nu de puține ori, Corcodel îi ducea acasă pe unii dintre subofițeri și îi punea la curățenie.

În plus, șeful bazei este acuzat că fura și motorină de serviciu, de ordinul sutelor de litri.

Combustibilul ajungea apoi în rezervoarele unor utilaje agricole folosite de fostul comandant din Jandarmeria Română pe terenurile sale, deținute în județul Teleorman.

Anchetatorii DIICOT au început urmărirea penală pe numele lui Marian Corcodel la data 4 iulie 2017, iar după trei ani de anchetă, procurorii l-au trimis în judecată pentru cămătărie, delapidare și constituire de grup criminal organizat, alături de ceilalți trei complici, între care și fostul colonel DIPI, Octavian Cristescu.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării